Ibuprofen aparţine unui grup de medicamente numite medicamente antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS). Aceste medicamente asigură o ameliorare a durerii şi febrei prin modificarea modului în care
organismul răspunde la acestea.
Nurofen Express Forte se utilizează la adulţi şi adolescenţi cu greutate corporală mai mare de 40 kg (cu
vârsta de 12 ani şi peste) pentru tratamentul simptomatic de scurtă durată al:
• durerilor uşoare până la moderate, cum sunt durerile de cap, durerile menstruale, durerile dentare
• febrei şi durerii asociate cu răceala obişnuită.
Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc
după 3 zile la adolescenţi și după 3 zile în cazul febrei şi după 4 zile de tratare a durerii la adulţi
Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum se menţionează în acest prospect. Trebuie să vă
adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur. Cu excepţia cazului în care
medicul dumneavoastră vă prescrie altfel, doza standard este:
Doze:
Adulţi şi adolescenţi cu greutate corporală mai mare de 40 kg (cu vârsta de 12 ani şi peste):
Ca doză iniţială: luaţi 1 capsulă (400 mg ibuprofen) cu apă apoi, dacă este necesar, luaţi 1 capsulă (400 mg
ibuprofen) la interval de şase ore. Nu depăşiţi 3 capsule (1200 mg ibuprofen) în 24 de ore.
Nu daţi Nurofen Express Forte adolescenţilor cu greutate corporală sub 40 kg sau copiilor cu vârsta sub 12
ani.
Mod de administrare:
Pentru administrare orală. Nu mestecaţi capsulele.
Prezentare: 20 capsule moi